Avatarurile unui scriitor (Nicolae Manolescu)

Volumul al şaptelea al ciclului Teme, intitulat Desenul din covor, restrânge articolele publicate în perioada 1983 – 1987 în revistele literare din acea vreme (Cronica, Ateneu, România literară, Scânteia, Caietul „Teatrului Naţional”, Tomis, Secolul XX) şi se încheie cu fragment din jurnalul personal - scrise în decursul unui an de zile, căci acesta, spune autorul, „nu poate acoperi întreaga suprafaţă a existenţei, nici a unui an din ea, nici a unei zile, nici a unui singur şi infim minut”[1].

Desenul din covor s-a dorit a fi o colecţie de „articole, studii sau însemnări disparate ca temă, dar având, toate, un scop comun: dezvăluirea coerenţei ideologice în incoerenţa faptelor cotidiene, a sensului în ceea ce nu pare să aibă sens, o unitate în diversitateˮ. Majoritatea eseurilor au ca obiect literatura, multe dintre ele fiind scrise sub impresia lăsată de o carte recent citită. Creaţii precum Bătrânul şi Marea a lui Hemingway, Suflete moarte a lui Gogol, La guerre du faux a lui Umberto Eco sau Ambasadorii a lui Henry James devin subiectele unor discuţii care depăşesc graniţele rigide ale criticii literare, autorul făcând adesea incursiuni în vieţile autorilor de unde nu se sfieşte să reţină amănuntele picante, ca de exemplu descrierea aventurilor amoroase ale lui Benjamin Constant (eseul Politică şi iubire). Asistăm la paranteze surprinzătoare care conţin idei preluate din filozofie, discuţii ale unor concepte cum ar fi cel al prostiei sau prezentarea unor întâmplări reale. Articolele se dovedesc a fi un voiaj liber al minţii intelectualului, eseul fiind astfel specia literară care-i permite să-şi exprime ideile fără a trebui neapărat să le susţină prin argumente şi lăsându-i posibilitatea de a ridica probleme a căror rezolvare rămâne în seama cititorului.

Desenul din covor, articol care dă titlul volumului, are ca punct de plecare, mărturisit, romanul lui Thornton Wilder Ziua a opta. Manolescu s-a lăsat impresionat de metafora propusă de acesta: „un personaj secundar, un preot, are o teorie personală despre viaţa oamenilor care, aşa cum ea le apare celor care o trăiesc, ar putea fi comparată cu dosul unui covor: «Acestea sunt firele şi nodurile vieţii omeneşti» pretinde el, arătându-le interlocutorului. În ce priveşte faţa covorului, cu desenul ei clar, geometric, pe aceasta oamenii nu o văd niciodată: ea este rezervată ochiului înţelept al lui Dumnezeu”. Metafora în discuţie devine pretextul unei disertaţii asupra noţiunilor de viaţă şi de stil, precum şi un impuls pentru a încerca să o regăsească şi la alţi scriitori. Sub semnul acesteia se află întregul volum 7 al ciclului Teme. Putem spune că de la descoperirea metaforei desenului din covor, aceasta va reveni obsedant în toată eseistica manolesciană.

[1] Manolescu, Nicolae, „Desenul din covorˮ, Editura Cartea Românească, p. 213

Articolul in intregime poate fi citit in revista „Vatra vecheˮ, nr.4 si 5/2014

https://education.issuu.com/lumealuiacum/docs/vatra_veche_4__2014__bt

https://education.issuu.com/emanuelpope/docs/vatra_veche_5__2014/2